Protestul „cravatelor” din Kosovo

Anul acesta a fost plin de surprize pentru toată lumea, însă nu este nici pe departe de a se fi încheiat. Astăzi am deschis televizorul şi am avut un şoc, probabil plăcut, pentru că nici acum nu pot să exprim ce am simţit referitor la ştirea că în Kosovo a fost organizat un protest. Nu, nu este un protest oarecare, ci un protest al „cravatelor”. Acest protest mi-a atras foarte mult atenţia prin modul său de organizare. În urma deciziei Prim-Ministrului Republicii Kosovo, Ramush Haradinaj, de a-şi dubla salariul, lumea s-a revoltat şi a protestat într-un mod unic. Ramush Haradinaj susţine că, în calitate de premier al Republicii Kosovo este îndreptăţit să aibă o ţinută demnă statutului său.

„Trebuie să fiu la nivelul responsabilităţilor mele. Sunt obligat să port cravată, nu pot să ies oricum, trebuie să am o cămaşă”

În urma acestei afirmaţii, poporul a luat decizia să meargă în faţa clădirii parlamentului şi să lase pe gardul metalic care îl înconjoară cravate şi, în unele cazuri, cămăşi. Salariul premierului ar urma să fie de 3000 euro, în condiţiile în care salariul minim pe economie este de 200 euro. Un astfel de protest este foarte inventiv, la fel cum au fost şi protestele din Iaşi, anul acesta, acolo unde protestatarii din faţa sediului PSD au oferit colivă şi colaci de pomană trecătorilor. Valoarea simbolică a acestui protest inedit este menită să lovească în demnitatea şi ruşinea premierului, lucru care, din păcate, cel mai probabil nici nu se va întâmpla.

Consider că politica este un domeniu în care intră doar corupţii, oamenii lipsiţi de scrupule, ruşine şi demnitate. Deşi poate alţii ar fi plecat capul şi ar fi remediat situaţia, cei care conduc astăzi ţările nu au valori care să le provoace sentimente de vinovăţie faţă de statul pe care îl conduc. Iniţiativa protestatarilor din Kosovo este însă lăudabilă şi trebuie apreciată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *