Bani pe net cu blogul şi despre cum să îi câştigi

Mi-au trebuit ani să găsesc un răspuns satisfăcător la întrebarea: “cum să faci bani pe net din blogging?”, şi chiar dacă un astfel de lucru nu trebuie să stea ascuns, mulţi autori de bloguri nu se încumetă să scrie sfaturi în acest sens. Banii câştigati din bloguri reprezintă un subiect tabu în mediul online, deoarece fiecare blogger are tehnicile sale şi nu vrea să i se fure pâinea de la gură, după cum spune o vorbă din popor, însă am decis să fac un pas înainte şi să contribui la un demers care poate ajuta comunitatea bloggerilor din România să afle cum pot câştiga bani pe net. Un demers la care m-am gândit foarte mult de-a lungul activităţii mele în Blogosferă, deoarece am fost la fel ca toţi ceilalţi şi ştiu cât este de dificil să continui să scrii când nu ai niciun beneficiu, deci nici eu nu aş fi vrut să mi se fure pâinea de la gură. Nu mă înţelegeţi greşit, deoarece când a fost cazul am ajutat multe persoane să câştige bani cu blogurile lor, chiar dacă este un proces greu la care se înhamă doar cei stăpâni pe tehnicile de câştigare a banilor din online.

 

Când am început să câştig bani pe net cu blogul?

Înainte de a începe să vă scriu despre cum puteţi câştiga bani pe net din bloguri, am crezut că este de bun augur să vă povestesc puţin din propria experienţă. Vă voi ajuta în acest fel să evitaţi greşelile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, ca voi să nu le repetaţi.

 

Aşadar, când am început să câştig bani cu blogul? Nu eram atât de priceput cu blogurile precum sunt astăzi, nici nu scriam constant, însă am fost contactat din partea unei firme să le scriu un articol plătit. Pentru mine a fost noroc chior. Suma de bani oferită însă a fost mai mult simbolică… 15 RON. Pentru mine a fost startul de care am avut nevoie pentru a deveni persoana care sunt astăzi. Nu îmi aduc aminte pentru ce firmă am scris sau care era tema pe care am abordat-o în articol, însă de un lucru sunt foarte sigur: am câştigat bani de la început. Cum a fost acest lucru posibil? Repet, cred că a fost noroc chior. Nu pot spune că astăzi mai este atât de uşor să câştigi bani pe net cu blogurile de la început, însă pentru cei ca mine, cei care sunt perseverenţi şi nu se mulţumesc cu puţin, nimic nu este imposibil.

 

După ce am scris primul articol plătit am fost cel mai fericit om din lume. Nu “gustul” banilor a fost cel care m-a motivat să merg mai departe şi să îmi continui activitatea, ci dorinţa de a face un lucru constructiv cu viaţa mea. Nu scrisesem foarte multe articole la acea vreme, blogul având maxim 20 de postări. Există însă şi excepţii pe care firmele sunt dispuse să le facă atunci când vine vorba de “angajarea” unui blogger. Dacă acestea observă un potenţial colaborator în persoana pe care o analizează, este foarte posibil ca la puţin timp după scrierea primelor articole pe blog să fie contactată şi rugată să scrie pentru ei. Astăzi pentru a scrie unei firme de SEO şi Advertising, majoritatea sponsorilor, după cum sunt cunoscuţi, caută bloguri bine dezvoltate, având un număr mare de articole şi un trafic mare şi constant.

 

Greşeala mea cea mai mare a fost însă atunci când am început să scriu pentru mai multe firme de SEO şi Advertising, în paralel, şi nu am impus propriile condiţii. Cu toate acestea nu aveam experienţa necesară care să mă facă să cunosc toate dedesubturile unei astfel de afaceri. Am fost păcălit de foarte multe firme şi indivizi care au propus un parteneriat din care ei au ieşit câştigători. Am fost înşelat la bani, în sensul că nu am fost plătit. Am fost călcat în picioare, în sensul că au fost impuse nişte condiţii care mi-au îngreunat activitatea de blogger. Şi nu în ultimul rând, plăţile nu au fost făcute la timp. În momentul în care eşti la început de drum sau ai trecut deja de această fază, iar în jurul tău afli că roiesc din ce în ce mai multe firme şi persoane doritoare să aibă colaborări cu tine, însă în urma cărora vei avea atât tu cât şi blogul tău de suferit, începi să îţi pierzi apetitul de a scrie. Un astfel de comportament este descurajator pentru comunitatea bloggerilor din România. Niciun blogger nu trebuie tratat astfel. Dacă sunteţi puşi în situaţia de a negocia, atunci negociaţi! Dacă vi se pare că o firmă sau un posibil colaborator prezintă semne de întrebare, nu vă sfiiţi să îi luaţi la rost. Nu îi lăsaţi să decidă în locul vostru data la care vreţi să fiţi plătiţi şi nici nu arătaţi semne de îndoială în ceea ce afirmaţi. La urma urmei este în joc reputaţia voastră din mediul online şi stabilitatea blogului cu care v-aţi propus să câştigaţi bani. Ei sunt pregătiţi să vă facă faţă, însă voi sunteţi?

Sursa: Google Images

Cum să faci bani cu blogul?

De fapt este destul de simplu să faci bani cu blogul. Internetul este casa tuturor posibilităţilor, contrar multor opinii care spun că nu ai cum să faci bani pe net. Aflaţi că în mediul virtual sunt o mulţime de firme în căutare de bloggeri pentru a le scrie şi distribui pe reţelele de socializare articolele dintr-o anumită nişă. De asemenea există şi platforme de concursuri pentru bloggeri, platforme care te învaţă cum să faci bani pe net sau persoane care vor să îşi promoveze serviciile în mediul virtual prin link building. O grămadă de posibilităţi pentru persoanele suficient de perseverente încât să îşi dorească să câştige din activitatea de blogger.

  • Firmele de advertising/optimizare SEO

În ultimii ani şi-au făcut apariţia multe firme de advertising şi de optimizare SEO în teritoriul virtual al României. Acestea sunt caracterizate prin abordarea directă a persoanelor din mediul online, cărora le alocă un număr lunar de articole în vederea publicării lor pe un site administrat de respectivii indivizi. Există două tipuri de firme pe care le-am întâlnit de-a lungul activităţii mele de blogger. Sunt firme care oferă teme (adică articole cu cerinţe de redactare pentru un articol plătit) şi firmele care trimit articole deja scrise către bloggeri cu scopul de a le publica pe site-ul lor. Ambele situaţii sunt favorabile, întrucât oferă posibilitatea utilizatorului unui blog să negocieze preţurile şi condiţiile impuse de platforma pentru care lucrează. Este important ca bloggerii să înţeleagă cât este de necesară o bună negociere, atât în ceea ce priveşte preţul de pornire, cât şi numărul de cuvinte, link-uri folosite şi cuvinte cheie sau teme abordate.

Unde pot fi găsite firmele de advertising? Google găzduieşte sute de mii de rezultate pentru astfel de căutări. La o simplă căutare pe browser putem observa că există foarte multe firme care îşi au domeniul de activitate în sfera advertising-ului. Cu toate acestea trebuie să vă interesaţi singuri în ceea ce priveşte înregistrarea ca membru pe o posibilă platformă de-a firmei. Nu vă puteţi baza în totalitate pe faptul că vă vor căuta personal în vederea unei colaborări. Dacă echipa respectivei firme consideră că este necesară o colaborare, vă vor contacta la scurt timp de la ultimul mesaj. Nu vă gândiţi că puteţi muta munţii din loc de la început. Tarifele diferă de la un blogger la altul, de aceea ar trebui să alegeţi o ofertă care să fie în folosul ambelor părţi implicate. Sfatul meu este ca în urma unei asemenea colaborări să nu acceptaţi niciodată mai puţin decât consideraţi că vi se cuvine.

  • Concursuri pentru bloggeri

Vă spun din propria experienţă că aceste concursuri sunt foarte greu de câştigat, mai ales atunci când nu eşti obişnuit cu competiţia, însă odată ce vă prindeţi cum stă treaba cu concursurile, mai mult ca sigur veţi deveni un câştigător constant. Există numeroare platforme româneşti care găzduiesc campanii (după cum li se mai spune) pentru bloggeri. Premiile sunt tentante şi oferă posibilităţi nenumărate de dezvoltare personală şi profesională. Prin participarea la concursuri puteţi dobândi noi abilităţi care să vă ajute în viitoarele colaborări. De obicei sunt foarte multe concursuri ale căror premii sunt în bani, iar acest lucru nu poate decât să încânte. Cheia succesului în obţinerea banilor prin intermediul concursurilor pentru bloggeri este să perseveraţi. Nu veţi câştiga întotdeauna, ceea ce este normal, dar puteţi oricând să încercaţi din nou şi să excelaţi. Cu cât înţelegeţi mai bine ce anume doreşte un sponsor, cu atât vă va fi mai uşor să câştigaţi concursuri. Şi chiar dacă vi se pare că aţi participat la multe campanii şi pare că nu o să câştigaţi vreodată ceva, să ştiţi că speranţa moare ultima. Chiar în momentul în care sunteţi dispuşi să abandonaţi, atunci veţi câştiga probabil cel mai mult. Morala? Nu renunţaţi!

  • Blogurile care te învaţă să faci bani pe net
Când vine vorba de blogurile care te învaţă să faci bani pe net nu mă refer şi la blogul meu. Fac referire însă la blogurile care te învaţă să faci bani pe net prin intermediul Google Adsense sau programele de afiliere. Deşi nu sunt idei proaste, sfaturile blogurilor respective nu dau întotdeauna roade. Se prea poate ca sfaturile primite de la autorii articolelor pe care le-aţi citit să aibă dreptate în privinţa veniturilor prin Adsense şi programele de afiliere sau celelalte metode prin care puteţi câştiga bani pe net, însă tehnicile nu sunt bune pentru toţi. Trebuie să luaţi în calcul numeroşi factori, precum numărul de vizitatori unici ai blogului, numărul de reclame, numărul de urmăritori de pe reţelele de socializare etc. Dacă nu aveţi un număr mare de vizitatori unici pe site, sfatul meu este să nu vă bateţi prea mult capul cu aceste tehnici, însă dacă aveţi un spirit mai vânjos şi sunteţi pornit să vă popularizaţi blogul pe internet, puteţi oricând să încercaţi să faceţi bani cu ajutorul programelor de afiliere şi Google Adsense.
  • Persoanele care caută publicitate

Ultimii pe lista de sfaturi despre cum să faci bani pe net sunt persoanele care caută publicitate în mediul virtual. Aţi fi miraţi să ştiţi cât de multe astfel de persoane există numai la noi în ţară. Deşi aceste persoane sunt o sursă de venit destul de importantă pentru bloggeri, există numeroare riscuri pe care ar trebui să le luaţi în considerare. Puteţi oricând să fiţi înşelaţi şi să nu vă primiţi banii niciodată. Totodată puteţi fi plătiţi mai puţin decât vi se cuvine. Dacă sesizaţi astfel de nereguli la persoanele de acest gen nu aveţi nicio autoritate căreia să vă adresaţi. Singurul lucru care vă mai rămâne este să scrieţi o recenzie sau un articol în care să explicaţi de ce serviciile persoanei respective lasă de dorit şi despre cum aţi fost înşelaţi de ea. Dacă totuşi se dovedeşte a fi o colaborare de succes, ţineţi cu dinţii de persoana respectivă şi oferiţi-vă să lucraţi în folosul ei. Negociaţi preţurile până la sânge şi spuneţi-le motivele pentru care credeţi că este corect să fiţi plătiţi cu o anumită sumă.

 

Spre final nu pot decât să urez mult succes tuturor şi să vă întoarceţi pe acest blog, să lăsaţi un comentariu şi să spuneţi cum merge mini-afacerea pe care aţi pus-o în picioare în doar câteva zile. De asemenea, dacă sunteţi de părere că există mai multe posibilităţi de a face bani pe net, puteţi oricând să reveniţi şi să explicaţi situaţiile prin care aveţi un venit pe internet şi să lăsaţi nişte ponturi şi altora. Sfaturile şi opiniile sunt întotdeauna bine primite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *